Diferența dintre cuarț și sticlă

Pe măsură ce societatea continuă să evolueze rapid, tipurile de sticlă au devenit din ce în ce mai diversificate, satisfacând nevoile diverselor ocazii. Prin ajustarea materialului și a performanței, materialele din sticlă pot suferi diferite modificări, făcându-le mai stabile și mai durabile. Sticla de cuarț este un tip special de sticlă care a apărut odată cu dezvoltarea vremurilor. Dar știți care sunt diferențele dintre cuarț și sticlă și ce avantaje oferă acestea? Permiteți-mi să vi le prezint mai jos:

Cuarțul este unul dintre mineralele larg distribuite pe suprafața Pământului. Există diferite tipuri de cuarț. Este folosit ca materii prime pentru ceramica de zi cu zi, cum ar fi cuarțul, nisipul de cuarț, cuarțul, gresia, piatra de siliciu, calcedonia, diatomitul și altele. Este de aceeași origine cu nisipul și cristalul obișnuit.

Sticla este clasificată în sticlă plată și sticlă prelucrată în profunzime. Sticla plată este împărțită în principal în sticlă plată trasă (care poate fi clasificată în continuare în slot deschis și fără slot), sticlă plată trasă și sticlă flotantă. Sticla flotantă devine metoda principală de fabricare a sticlei datorită unor factori precum grosimea uniformă, suprafețele superioare și inferioare netede și paralele, productivitatea ridicată a muncii, gestionarea ușoară și multe altele.

Cuarțul este un cristal, un mineral compus din dioxid de siliciu (SiO2). Cuarțul pur este incolor și transparent, dar datorită existenței unor urme de ioni de colorant, incluziuni fin dispersate, sau centre de culoare, transparența acestuia este redusă, prezentând diverse culori. Are un luciu de sticlă, iar suprafața de fractură are un luciu gras. Are o duritate de 7, fără clivaj, o fractură asemănătoare cochiliei, o greutate specifică de 2,65 și piezoelectricitate.

Sticla este un material necristalin, anorganic, nemetalic, în general, format din diferite minerale anorganice (cum ar fi nisip de cuarț, borax, trioxid de bor, barit, carbonat de bariu, calcar, feldspat, sodă etc.) și un număr mic de materiale auxiliare.

În comerțul industrial, sticla este denumită în mod oficial cristal de sticlă tăiat, în timp ce cuarțul este denumit cristal de cuarț. Alte nume pentru sticla includ cristal fin, cristal Swarovski, cristal tăiat sau cristal austriac.

Principalele componente ale sticlei obișnuite sunt silicatul de sodiu, dioxidul de silice și silicatul de calciu, cu conținutul de dioxid de silice în general între 70% și 75%. De exemplu, cristalele de sticlă gravate conțin dioxid de silice 80%. Alte componente includ oxid de sodiu, oxid de calciu și alte metale alcaline sau alcalino-pământoase pentru a scădea temperatura de topire și pentru a îmbunătăți proprietățile materialului. Aceste componente limitează, de asemenea, anumite aspecte ale sticlei obișnuite, cum ar fi stabilitatea termică slabă și proprietăți optice inferioare în comparație cu sticla de cuarț.

Cuarțul, pe de altă parte, este topit din dioxid de siliciu pur, care este peste 99%. Atât cristalul de cuarț natural, cât și cristalul de cuarț sintetic conțin cel puțin 99% dioxid de silice.

Cuarțul are o duritate care poate ajunge la Mohs 7, adică chiar dacă folosiți un cuțit, o lopată sau o bilă de sârmă de oțel pentru a zgâria cuarțul, acesta nu va fi deteriorat. Sticla, pe de altă parte, are în general o duritate de numai 5,5 până la 6 Mohs.

Sticla de cuarț prezintă o transmisie remarcabilă a luminii pe întregul spectru de la ultraviolet la infraroșu, cu transmisia luminii vizibile depășind 92% și transmisia spectrului ultraviolet depășind 80%.

În timp ce sticla obișnuită are și o bună transparență optică, poate avea limitări în anumite intervale spectrale în comparație cu sticla de cuarț.

Sticla obișnuită este în general incoloră, în timp ce cuarțul are de obicei o anumită culoare. Cuarțul conține urme de ioni de coloranți sau corpuri de incluziune fin dispersate, care îi conferă diverse culori și îi reduc transparența. Exemple de culori de cuarț includ galben-auriu, fumuriu, trandafir și violet. Cuarțul este format prin combinarea altor cristale (cum ar fi citrin și ametist).

Sticla de cuarț are un punct de înmuiere de aproximativ 1730°C și poate fi folosită pe termen lung la 1100°C, cu temperaturi pe termen scurt ajungând la 1450°C. Acest lucru îl face foarte rezistent la temperaturi ridicate și foc, făcându-l un material ignifug tipic. În general, atâta timp cât conținutul de cuarț al sticlei de cuarț este peste 94%, poate bloca complet flăcările deschise fără a arde atunci când este expus la acestea, făcându-l potrivit pentru utilizare ca blaturi de bucătărie, de exemplu.

Chiar dacă cuarțul este încălzit la roșu și apoi imediat pus în apă, nu este predispus la crăpare. În schimb, sticla obișnuită are o rezistență mai mică la căldură și nu poate rezista la temperaturi extreme precum sticla de cuarț. Odată încălzită la roșu, sticla obișnuită se va crăpa imediat.

Sticla de cuarț are o rezistență excelentă la coroziune, cu excepția acidului fluorhidric, depășind ceramica de 30 de ori și oțelul inoxidabil de 150 de ori.

Sticla obișnuită este susceptibilă la reacții chimice cu substanțe acide, ceea ce o face mai puțin potrivită pentru aplicații care necesită rezistență ridicată la coroziune chimică.

Sticla de cuarț are o expansiune termică minimă, permițându-i să reziste la schimbările rapide de temperatură fără a se fractura.

Sticla obișnuită se poate fractura la schimbări rapide de temperatură din cauza stabilității sale termice mai slabe.

Sticla de cuarț este mai rezistentă la abraziune decât sticla obișnuită.

Sticla de cuarț este mai scumpă decât sticla obișnuită, deoarece costul său de producție este mult mai mare.

Cuarțul și sticla au domenii de aplicare similare, jucând roluri semnificative în decorațiuni și în scopuri industriale. Cu toate acestea, există diferențe notabile între cele două, în principal în ceea ce privește proprietățile lor electrice și domeniile de aplicare.

Sticla este un bun izolator electric, de aceea este folosită în mod obișnuit pentru fabricarea ușilor, ferestrelor, pereților și a diverselor articole de decor. De asemenea, este utilizat pe scară largă în sectoarele auto, aerospațial și electronice.

Sticla are o gamă largă de aplicații, dar nu are proprietățile speciale ale sticlei de cuarț, ceea ce o face nepotrivită pentru aplicații solicitante.

În schimb, cuarțul, cu o conductivitate bună, se găsește în mod obișnuit în domenii de înaltă tehnologie, cum ar fi semiconductori, surse punctuale de lumină, instrumente optice și chimice, echipamente medicale și altele.

Datorită legăturilor sale chimice puternice Si-O și structurii compacte, cuarțul prezintă performanțe optice excelente. Sticla transparentă de cuarț demonstrează o transmisie remarcabilă a luminii pe întregul spectru, de la lungimi de undă ultraviolete la infraroșu, ceea ce o face pe scară largă în instrumentele optice și în domeniile high-tech.

Pe scurt, sticla de cuarț oferă rezistență la temperatură ridicată, stabilitate chimică și termică excelentă, transparență optică superioară și proprietăți remarcabile de izolare electrică, făcându-l materialul preferat pentru diverse industrii, cum ar fi semiconductori și optică. Deși sticla obișnuită este utilizată pe scară largă în sectorul construcțiilor, nu are proprietățile speciale ale sticlei de cuarț și nu poate îndeplini cerințele stricte de aplicare.

Pentru tuburi de cuarț de înaltă calitate și soluții personalizate, nu ezitați să contactați Tub de cuarț global. Expertiza noastră în produsele din sticlă de cuarț asigură performanță și durabilitate fiabile și îndeplinește cerințele dumneavoastră specifice.